Am aşteptat prea mult să fiu fericit

Nu stiu daca veti publica asta tinand cont ca e cu final fericit si nici secret nu mai e, dar cu toate astea nu o sa imi dau numele adevarat si nu o sa aduc in prim plan o a doua persoana reala. Povestea imi apartine. Si vazand ca la un moment dat scriati despre divorturi reusite, m-am gandit ca poate cei mai tineri ar vrea sa stie cand sa ia decizia potrivita. Nu am crezut tot timpul ca poti fi fericit incat sa plangi din pricina asta, dar de cinci ani mi se tot intampla. Am 43 de ani, ca sa putem discuta pe date concrete. M-am insurat prima oara la 23 de ani cu o femeie pe care am crezut ca o iubesc, dar a lipsit tot timpul sarea si piperul dintre noi. Nu am bagat de seama pentru ca atunci lucram ca agent imobiliar si calatoream mult. Lucram la o multinationala asa ca uneori mergeam si in strainatate. La 32 de ani am mers la un curs in Franta unde am intalnit o femeie. O femeie care nu avea nici o legatura cu ceea ce faceam eu, era acolo cu sotul ei pe care-l cunosteam si eram oarecum amici.

Pot spune ca la mine a fost dragoste la prima vedere, cu toate ca niciodaa nu m-am gandit sa-mi insel nevasta sau sa o parasesc pentru altcineva. Sa-i spunem pur si simplu B. B avea ceva ce eu nu mai vazusem pana atunci la nici una din cunostintele mele femei. Un fel de nebunie copilareasca. Un zambet care pe mine m-a facut sa inghet de placere si de durere. Am admirat-o mult si chiar am intrat in vorba cu ea. Ii placea sa rada la glumele mele fara sa se abtina, fara ocolisuri, nu stiu daca ma intelegeti. Dupa perioada din Franta am pierdut legatura mai bine de sase luni, apoi a reaparut intr-un restaurant pe care-l frecventam. Am reintrat in vorba si am facut schimb de numere de telefon. N-am sunat-o mult timp pana intr-o zi in care nu facusem altceva decat sa ma gandesc la ea. I-am spus si ei asta la telefon si a ramas socata. Nu cred ca se gandise niciodata la mine ca la altceva decat un amic. Am insistat incet, cu glumite, prostioare, etc. B parea o femeie fericita. Zambea tot timpul, dar in curand am aflat ca nu e asa. Sotul ei o tinea acasa, el fiind plin de bani, dar ea voia sa-si gaseasca o identitate a ei si ii era teama ca ratase momentul avand deja 31 de ani si nestiind sa faca altceva decat sa fie casnica, sa iasa cu prietenele, etc. Se considera o tipa superficiala.

Incet ne-am apropiat si am inceput sa ne intelegem reciproc. Era clar ca ne indragosteam unul de celalalt, doar ca nu stiam nici unul in ce parte sa o apucam. Intr-un tarziu am ajuns sa facem dragoste, apoi, ea s-a speriat si n-am mai dat de ea cateva luni. Am reluat relatia incet. Nici unul dintre noi nu spunea nimic in legatura cu ceea ce se intampla in casa fiecaruia. Mie imi era teama sa bag divort, pentru ca nu eram sigur pe B, si totusi era cel mai minunat lucru care mi se intamplase vreodata. Ea nu-si ura sotul, pentru ca era un om bun si o trata frumos, dar intre ei exista o monotonie aproape perfida. Am trecut prin multe, iar intr-o zi B mi-a spus ca ea nu mai poate asa. Ca ii va spune sotului ei ca are o relatie. N-am fost de acord pentru ca m-am speriat, asa ca ne-am despartit definitiv. Dar ea a lasat un mare gol in mine si imi dadeam seama ca nu ma mai simtisem niciodata atat de fericit ca in putinele clipe pe care le aveam impreuna. Abia la 37 de ani, dupa patru ani de absanta a lui B din viata mea, am reusit sa iau o decizie. Am divortat. Intre timp ea divortase si se mutase la maica-sa, isi incepuse o cariera in domeniul marketingului. Am cautat-o si i-am spus ca e singura femeie care m-a facut fericit vreodata.

De atunci suntem impreuna. Sunt cinci ani. Nu ne-am casatorit, pentru ca am fost de acord ca nu o hartie ne tine legati, dar zi de zi traim cele mai minunate momente si o iubesc mai mult cu fiecare zi care trece, daca credeti ca e posibil asa ceva. Singurul lucru pe care-l regret e ca n-am avut curaj sa o fac mai devreme. Amandoi am iesit sifonati dupa divort si abia daca ne duceam zilele de azi pe maine. Uneori nici bani de paine nu aveam Dar am riscat si am cladit totul de la zero. Amandoua divorturile au fost cu mizerii de neinchipuit, mai ales ca pana la urma sotia mea si-a dat seama ca o parasesc pentru o alta. Dar nu regret nici o secunda clipele prin care am trecut. Asa cum am spus regret ca n-am facut-o atunci, la 32 de ani sau macar la 33. Am asteptat prea mult. Asteptarea mi-a fost rasplatita, dar as fi putut decide mult mai repede. Stiu ca B m-ar fi primit. Acum nu pot decat sa-i fiu recunoscator ca m-a asteptat si mi-a dat o a doua sansa. Am impresia ca traiesc o a doua viata, un rai de viata. Raiul cred ca si-l face fiecare, iar cealalta persoana din viata ta poate contribui considerabil. Asa ca, un divort, oricat de greu ar parea, oricat de bun ar fi cel de langa tine si ai vrea sa-l menajezi, nu merita. Toate astea nu fac decat sa te macine interior si sa te schimbe. Stiu bine ce spun. Stiu cat am suferit ca imi las sotia. Nu pentru ca o iubeam, dar pentru ca nu voiam ca ea sa sufere.

Dar toate astea au trecut si acum am impresia ca am murit si am ajuns in rai. Stiu, nu pentru toti e valabila o a doua sansa, dar la mine a meritat. Chiar daca mai tarziu, dar ma simt implinit din toate punctele de vedere. Si cel mai important e ca am o femeie care lupta alaturi de mine si nu se da niciodata batuta. Fericirea se sudeaza pe nefericirea altroa, dar nu ne putem uri pe noi atat de mult incat sa stam legati de persoane nepotrivite. Asta e o poveste de viata de care sunt foarte mandru. Si as vrea ca toti cei care iubesc sa aiba curajul sa faca pasul. Dragostea aia adevarata nu apare decat o data in viata si s-ar putea sa aveti deziluzia sa nu fie cine credeti voi ca este. Asa ca fiecare ar trebui sa isi dea seama din timp ce merita si ce nu. Uneori s-ar putea sa fie prea tarziu cu adevarat. Sper ca nu v-am plictisit si mi-ar place sa publicati povestea mea, pentru ca, zic eu, e unul dintre cele mai frumoase lucruri care ti se pot intampla in viata. Sa iubesti asa cum n-ai crezut ca poate fi posibil si sa treci pentru asta peste orice.

Tweet This Post